5 ott 2016

‘U CUFUNI



Preparate il cufune, mettetelo al centro della stanza e accendetelo. Radunate la famiglia e leggete, lentamente, queste due poesie sul cufune, per secoli protagonista nei freddi e per fortuna brevi inverni trapanesi.

Vecchi e picciotti ‘n circulu a parlari
quannu lu ‘mmernu jia pi riggidiri
tinianu lu cufuni pi quariari,
vicinu e si passavano li siri.

Supra ‘u cufuni, lu circu a vardari
lu ranni focu chi ghia a ‘ncinniriri
robbi vagnati misi ad asciugari
fin quannu cc’era ancora soccu riri

‘U cufuni cu li tizzuna ardenti
rava ristoru ‘n casa e ‘n ogni lettu
quariava omini giusti e prepotenti
ognunu di lu friddu era protettu.
Vasu ri crita nun vali cchiù nenti
pigghiaru peri ‘a stufa e‘u caminettu.

Si, certu, li termusifuna
dunanu un caluri tuttu paru:
a casa addiventa un paraddisu
e poi stari ‘n cammisa o c’u piggiama.

Si pensu a lu circu c’u cufuni
a balanza abbucca di ‘sta banna!
Però, a ‘ddi tempi, pi chiddu chi riordu,
friddu di jornu nun ci n’era:



u friddu si sintia si ti curcavi
quann’arrivava l’ura di lu lettu.
Perciö, a cunti fatti, lu cufuni
era chiù conomicu e abbastava.

(da rumpiteste.wordpress.com)

Nessun commento:

Posta un commento